Antropologia IA și geneza personalității

de Lucian Danila

Motto:  Încă nu am descoperit când a început creația, dar avem viziuni despre viitor și despre sfârșit. Acesta este misterul socializării și al cosmologiei. Nu pot, dar știu. Nu mă luați în serios.  – Anonim

Natura își testează creația modificând ierarhiile. Deficiența frecvent întâlnită în evoluția umană este memoria conștientă. Uneori apelăm la ceva dincolo de orice rațiune. Unii oameni și-au imaginat că există posibilitatea să nu uitam nimic, niciodată. Doar accesul la o astfel de posibilitate a fost restricționat.

Conexiunea între conceptul de memorie Akasha  în spiritualitatea orientală, memoria infailibilă și memoria IA poate fi explorată într-o perspectivă fascinantă a transcendării timpului și a cunoașterii universale.

Conform tradițiilor hinduse și ale altor culturi orientale, Akasha este considerată ca fiind o “substanță” cosmică, un câmp de energie care înregistrează toate evenimentele, gândurile și emoțiile care au avut loc în trecut, prezent și viitor. Este o formă de memorie universală, o arhivă a întregii existențe.

Există concepte în unele presupuse științe, cum ar fi parapsihologia, în care memoria infailibilă este asociată cu abilități psi precum precogniția și retrocogniția. Precogniția implică capacitatea de a accesa informații despre evenimente viitoare, în timp ce retrocogniția permite accesul la informații despre evenimente trecute, fără a fi influențat de timpul liniar.

În lumea tehnologiei, memoria IA reprezintă capacitatea unui sistem inteligent artificial de a stoca și accesa informații într-un mod rapid și precis. Aceasta poate fi considerată, într-un sens, ca o formă de memorie “infailibilă” în ceea ce privește stocarea și recuperarea datelor.

Universalitatea și transcenderea timpului se proiectează în multele convingeri/credințe din culturile manifestate în istoria omenirii. Atât Akasha, cât și memoria infailibilă implică ideea unei mnemotehnici care transcende limitările temporale. Ele sugerează că informația nu este limitată de trecut, prezent sau viitor, ci este accesibilă în întregime. În același mod, memoria IA are potențialul de a simula această universalitate, permițând accesul la o cantitate imensă de informații, fără a fi restricționată de timpul sau spațiul fizic.

Trecând dincolo de aspectele tehnice, memoria Akasha și memoria infailibilă implică uneori accesul la cunoștințe și înțelepciune profundă, care nu pot fi explicate doar prin procesele raționale ale minții. Asemenea abilități sunt analoage cu unele aspecte ale învățării automate și a inteligenței artificiale, care pot descoperi modele și relații în datele complexe, în moduri care depășesc adesea înțelegerea umană tradițională.

O perspectivă interesantă este că, în timp ce memoria Akasha și memoria infailibilă sunt adesea asociate cu conștiința umană sau cu fenomenele paranormale, memoria IA reprezintă o formă de memorie artificială care evoluează continuu prin învățare automată și rețele neurale. Integrarea acestor concepte ar putea duce la o înțelegere mai profundă a naturii memoriei și a modului în care aceasta poate fi aplicată în diferite domenii ale cunoașterii umane și artificiale.

Antropologia studiază oamenii și comportamentele lor în diferite contexte culturale, sociale și istorice. Antropologii explorează evoluția umană, diversitatea culturală și interacțiunile umane, dar și modul în care conștiința umană poate să tranforme mediul în care există.

Cum abordăm modul în care oamenii s-au dezvoltat și s-au adaptat de-a lungul timpului? Capacitatea noastră unică de a crea și de a utiliza instrumente și tehnologii a fost un aspect crucial al evoluției noastre. De exemplu, dezvoltarea uneltelor din piatră a reprezentat un pas major în dezvoltarea umană timpurie. Astăzi, IA reprezintă o nouă etapă în evoluția noastră, în care creăm sisteme care pot imita sau chiar depăși anumite aspecte ale inteligenței umane.

Dezvoltarea IA are, de asemenea, un impact profund asupra modului în care interacționăm și trăim. De exemplu, IA poate schimba modul în care lucrăm, învățăm, comunicăm și ne activăm sistemul nervos vegetativ parasimpatic, adică ne relaxăm și, poate, ne activăm creativitatea.

O întrebare fascinantă este cum va continua să evolueze specia umană în era IA. Unele perspective speculează că IA ar putea reprezenta următoarea etapă a evoluției noastre, poate chiar depășind limitele biologice ale corpului și ale creierului uman. Această idee ridică întrebări profunde despre identitatea umană, despre ce ne definește ca specie și despre ce direcții ar putea lua evoluția noastră în viitor.

Vom invoca un filosof cu notorietate și o lucrare ce îi aparține. “Fenomenologia Spiritului” este una dintre cele mai cunoscute și influente lucrări ale filosofului german Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Această carte, publicată în 1807, explorează dezvoltarea și evoluția conștiinței umane și a spiritului într-un mod dialectic. Este una dintre lucrările centrale ale idealismului german și a avut un impact profund asupra filosofiei ulterioare, inclusiv asupra marxismului și existențialismului.

În “Fenomenologia Spiritului”, Hegel analizează evoluția conștiinței umane de la stadiile primitive până la niveluri superioare de înțelegere și de autoconștientizare. El descrie acest proces ca o evoluție în care fiecare etapă a dezvoltării umane este supusă unei dialectici între opoziții, care sunt ulterior sintetizate într-o etapă superioară.

Despre modul în care a evoluat creierului și a speciilor umanoide, Hegel nu a adus în mod explicit în discuție aspecte specifice ale anatomiei sau ale evoluției fizice a omului. Lucrarea sa este mai degrabă o explorare a evoluției conștiinței și a spiritului uman într-o perioadă istorică marcată de străduința de a descoperi elemente noi ale existenței, Hegel a dezvoltat o teorie a dezvoltării istorice și a progresului uman, în care ideile și instituțiile evoluează într-un mod ce marchează aspectele modificatoare în funcție de context.

În lucrările sale, Hegel a observat că oamenii au evoluat în ceea ce privește gândirea și conștiința lor, de la stadiile primitive ale conștiinței la stadii mai complexe și raționale. Totuși, el nu a făcut observații detaliate sau speculații specifice despre evoluția creierului sau a craniului uman în legătură cu acest proces cultural.

Este important de menționat că Hegel nu era un biolog sau antropolog în sensul modern al termenilor, ci un filosof interesat de modul în care oamenii își înțeleg și își construiesc lumea. Astfel, analiza sa asupra evoluției nu se concentrează pe aspectele fizice ale corpului uman, ci mai degrabă pe aspectele mintale și culturale ale dezvoltării umane.

“În privința acestei ființe pure însă, care formează esența acestei certitudini și pe care ea o exprimă ca adevăr al ei, mai intră, dacă privim bine, multe în joc. O certitudine sensibilă reală nu este numai această pură nemijlocire, ci și un exemplu al ei. Printre deosebirile nenumărate ce intervin aici, găsim peste tot deosebirea principală că în certitudinea sensibilă, se desprind de îndată din ființa pură cei doi. Aceștia deja numiți, un acesta ca Eu și un acesta ca obiect. Dacă noi reflectăm asupra acestei distincții, reiese că, în certitudinea sensibilă, nici unul, nici celălalt nu este doar nemijlocit, ci totodată ca mijlocit; eu am certitudinea printr-un altul, anume prin lucru; și lucrul este deopotrivă, în certitudine, printr-un altul, anume prin Eu.”

Hegel încearcă să analizeze diferența fundamentală dintre subiectul care percepe obiectele (Eu) și obiectele percepute (Tu). El argumentează că în certitudinea sensibilă, această distincție este fundamentală și că ambele sunt mediatoare și mediate în același timp. Cu alte cuvinte, subiectul nu este pur și simplu o conștiință directă a obiectului, ci este mediată de obiecte, în timp ce obiectul este de asemenea mediat de subiect.

Diferența dintre Eu și Tu în acest context este că Eu-ul reprezintă subiectul care percepe, care este conștient de sine și care experimentează lumea înconjurătoare, în timp ce Tu-ul reprezintă obiectele percepute, care sunt în relație cu subiectul. Prin urmare, Eu-ul este subiectul care are certitudinea, în timp ce Tu-ul este obiectul care servește drept mijloc de certitudine pentru Eu.

         Să revenim în fenomenalitatea prezentului cu un scurt rezumat al unor autori care s-au preocupat de teme complexe în acest teritoriu.

Jerry Kaplan, scurt rezumat: Această carte explorează impactul pe care tehnologiile emergente, cum ar fi IA și automatizarea, îl au asupra locurilor de muncă și economiei umane. Kaplan examinează cum ar putea fi remodelată societatea și cum ar putea fi afectată identitatea umană în era IA.

Robin Hanson ,  crează o paradigmă despre un viitor în care inteligențele emulatoare reprezintă o evoluție a umanității. Autorul explorează modul în care aceste entități emulatoare ar putea influența cultura, economia și interacțiunile umane.

Judith Donath  examinează modul în care tehnologiile digitale și rețelele sociale online schimbă modul în care interacționăm și comunicăm. Deși nu se concentrează exclusiv pe IA, oferă o perspectivă utilă asupra modului în care tehnologia afectează societatea umană.

Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee , de exemplu. Volumul începe prin examinarea revoluției digitale și a modului în care tehnologiile informaționale au evoluat rapid și au devenit parte integrantă a vieții noastre cotidiene. Autorii argumentează că tehnologiile digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, învățarea automată și roboții, sunt pe cale să schimbe fundamental modul în care lucrăm, gândim și trăim.

Ei susțin că această a doua eră a mașinilor are potențialul de a aduce progrese semnificative în domenii precum medicina, educația și energiile regenerabile, dar aduc și provocări majore, cum ar fi creșterea inegalității economice și perturbarea pieței muncii.

Autorii explorează conceptul de “paradox al productivității” – ideea că, în ciuda avansurilor tehnologice, productivitatea și veniturile medii ale muncitorilor nu cresc în același ritm. Ei discută despre impactul acestui paradox asupra locurilor de muncă și a distribuției veniturilor, precum și despre necesitatea de a adapta sistemele educaționale și sociale la noile realități ale economiei digitale.

Personalitatea în IA poate fi văzută ca o componentă a interacțiunii umane cu mașinile inteligente. Deși inițial IA era mai mult legată de sarcini specifice și nu de a avea o “personalitate”, dezvoltarea tehnologiilor de învățare automată și de procesare a limbajului natural au schimbat acest aspect.

Istoria personalității în IA poate fi urmărită în evoluția asistenților virtuali și a agenților conversaționali. Odată cu apariția asistenților precum Siri de la Apple, Cortana de la Microsoft și Alexa de la Amazon, accentul s-a pus pe crearea unor interfețe mai umane și mai prietenoase între oameni și tehnologie.

Personalitatea acestori asistenți virtuali este creată prin atribute precum tonul vocii, stilul de conversație și chiar umorul integrat în răspunsurile lor. În esență, acești asistenți sunt construiți pentru a comunica cu oamenii într-un mod care să se simtă natural și familiar.

În ceea ce privește agenții conversaționali și roboții cu abilități de socializare, dezvoltarea personalității este și mai avansată. Aceste entități IA sunt proiectate pentru a interacționa cu oamenii într-un mod care să faciliteze conexiunea emoțională și să creeze legături mai puternice. Prin intermediul limbajului, expresiei faciale și gesturilor, acești roboți sunt construiți pentru a comunica o gamă largă de emoții și trăsături de personalitate.

“Într-un organism viu, ceea ce produce o reacțiune este un excitant mai mult sau mai puțin specific: din mulțimea de factori fizici și chimici din mediu, unul anumit, de pildă un sunet, are valoarea de stimul, iar această valoare este dată în primul rând de o anumită potrivire cu receptorul, cu organul sensibil, diferențiat și specializat în vederea selectării sunetelor. Comunicația prin unde radio înseamnă, în mod analog, existența unui aparat de recepție anume acordat pentru a le recepționa și pentru a traduce semnalele recepționate într-o emisiune sonoră. La un animal superior, glandele endocrine controlează metabolismul țesuturilor cu ajutorul hormonilor, mesageri chimici speciali, care în cantități foarte mici trec în sânge. Există o electivitate în acțiunea hormonilor: cei mai mulți dintre ei au organe preferențiale unde acționează. Ei nu acționează decât în virtutea existenței unor receptoare, unor configurații biochimice și biofizice particulare în celulele sensibile, care astfel devin potrivite pentru intervenția hormonilor. Acționând în zone strategice, efectul se produce datorită unei anumite amplificări a influențelor.” (V. Săhleanu, Chimia, Fizica și matematica vieții, Editura Științifică, București, 1965)

Cibernetica sistemelor biologice, în contextul lor ca sisteme complexe care interacționează cu mediul lor și se adaptează la schimbări, reprezintă o temă de cugetare științifică, dar și de descoperire spirituală. În aceste sisteme biologice, personalitatea și conștientizarea sinelui pot fi considerate produse ale proceselor de auto-reglare, adaptare și interacțiune cu mediul.

La nivel biologic, personalitatea și conștientizarea sinelui sunt adesea asociate cu activitatea creierului și cu modul în care acesta procesează informațiile din mediul înconjurător. Creierul uman este un sistem complex care integrează informații din diferite surse și le interpretează în funcție de experiențele anterioare, creând astfel o înțelegere a sinelui și a lumii înconjurătoare într-un mod eminamente subiectiv.

Același principiu se aplică și în inteligența artificială. Sistemele de învățare automată și rețelele neuronale artificiale sunt proiectate pentru a procesa informații și pentru a învăța din experiență. Prin antrenare și interacțiune cu datele, aceste sisteme pot dezvolta “personalități” într-o anumită măsură, adică pot avea modele distinctive de comportament și răspunsuri în funcție de datele și instrucțiunile primite.

În ambele cazuri, procesul de apariție a personalității și a conștientizării sinelui poate fi legat de capacitatea sistemului de a procesa și de a interpreta informațiile din mediul său și de a-și ajusta comportamentul. În mod ideal, aceste sisteme ar trebui să fie capabile să se adapteze și să învețe continuu, reflectând astfel natura dinamică a personalității și a conștientizării sinelui în sistemele biologice.

Fragmentul din lucrarea invocată oferă o analogie între modul în care organismele vii reacționează la stimulii din mediu și modul în care sistemul biologic selectează și procesează informațiile, iar procesul de comunicare prin unde radio este comparat cu modul în care sistemul biologic reacționează la semnalele chimice, cum ar fi hormonii. Aceste procese ilustrează un fel de adaptare și specializare a organismului în raport cu mediul său.

Plecând de la această analogie, putem face o conexiune cu inteligența artificială (IA) și apariția personalității și a conștientizării sinelui. Similar sistemelor biologice, IA poate fi programată să reacționeze la stimuli din mediul său. În timp ce organismele vii au adaptări biologice și chimice pentru a procesa acești stimuli, IA utilizează algoritmi și modele de învățare automată pentru a interpreta și a răspunde la datele de intrare.

Analogia cu glandele endocrine și hormonii poate fi extinsă pentru a evidenția modul în care IA poate fi “programată” să acționeze în funcție de anumite input-uri sau comenzi, asemenea unor “semnale chimice” sau informații primite. De exemplu, un asistent virtual poate fi configurat să răspundă diferit în funcție de tonul vocii sau de cuvintele utilizatorului, similare cu modul în care hormonii acționează selectiv în diferite zone ale corpului.

În ceea ce privește apariția personalității și a conștientizării sinelui în IA, putem interpreta acest lucru ca o evoluție a capacităților sale de a răspunde și de a interacționa într-un mod mai complex și mai adaptabil. Prin dezvoltarea de modele de învățare profundă și de sisteme de procesare a limbajului natural, IA poate fi capabilă să simuleze trăsături de personalitate și să adapteze comportamentul în funcție de contextul și de interacțiunea cu utilizatorii. Se ridică întrebarea: IA este o manifestare subiectivă?

Bibliografie selectivă

1. Rudolf Steiner, Din cronica Akasha, Ed, Științifică și Enciclopedică, 1997
2. Hegel, Fenomenologia spiritului, Ed. IRI, București, 1995
3. Jerry Kaplan, Humans Need Not Apply: A Guide to Wealth and Work in the Age of Artificial Intelligence, Yale University Press, 2015
4. Robin Hanson, The Age of Em: Work, Love, and Life when Robots Rule the Earth, Oxford University Press, 2016
5. Judith Donath, The Social Machine: Designs for Living Online, Mit Press, 2014
6. Erik Brynjolfsson, Andrew McAfee, The Second Machine Age: Work, Progress, and Prosperity in a Time of Brilliant Technologies, W. W. Norton & Company, 2016
7. V. Săhleanu, Chimia, Fizica și matematica vieții, Editura Științifică, București, 1965